CETATEA LUI BUCUR * literatură , arte , cărţi

Volumul intitulat Casa cu ferestre luminate, apărut în editura Sport Turism 1985, scris de Elisabeta Iosif, poate fi considerat o carte de referinţă a memorialisticii româneşti.

Cine nu doreşte să lase toate problemele vieţii deoparte pentru câteva zile şi să plece într-o călătorie de suflet? Sigur, poţi pleca şi peste mări şi ţări, dar acolo n-ai să găseşti niciodată Casa cu ferestre luminate în care se află vestitul Salon literar unde  se întruneau membrii Societăţii Junimea din Iaşi, locul unde îşi desfăşurau şedinţele de cenaclu, salon în care aerul a vibrat, pus în mişcare de vocile marilor creatori ai literaturii moderne Eminescu, Creangă, Vasile Alecsandri şi mai târziu Mihai Sadoveanu!

Acolo vei afla multe cu siguranţă multe din scrierile lor remarcabile, din nefericire rămase nerăsfoite în ultima vreme, şi te va apuca dorul să urci în Copou unde „teiul nalt şi vechi” stă încins cu brâu de fier şi aşteaptă ca cei osteniţi de drum şi mai ales de zgomotul lumii, să se aşeze pe o bancă din apropiere şi să mediteze la vremurile apuse.

Ne poartă mai departe autoarea, alături de un grup de tineri care o însoţesc – ca în ritualurile magice când tinerii sunt iniţiaţi în preluarea şi păstrarea secretelor de la Înţelepţii comunităţii- şi ajungem aproape plutind cu duhul, fie la  Bălceşti, pe Topolog în Vallachia ( nume cu care italienii prin 1852 când la Palermo se stingea Prinţul Revoluţiei Române, autorul monumentalei lucrări „Istoria  românilor sub Mihai Voievod Viteazul” încă numeau teritoriul Ţării Româneşti, deoarece ne reamintim că romanii interziseseră folosirea numelui de Dacia – care ocupa un teritoriu întins peste graniţele României Mari din perioada interbelică), fie „în slobod sat crăiesc la poalele Munţilor Carpaţi” adică în Răşinarii poetului O. Goga. Bineînţeles că vom călători prin toată  ţara, de la Şiria lui Slavici până la Ruginoasa, după care ne putem odihni pe valea Prahovei în balconul Casei memoriale Cezar Petrescu de unde să admirăm Uriaşul, ori la Vălenii de Munte să ne mai minunăm încă o dată de inteligenţa şi puterea de muncă a celui care s-a dedicat cercetării istoriei patriei şi a lumii.

Volumul este conceput şi scris într-un stil elevat, dublat de sensibilitatea scriitorului care înzestrat cu o mare acuitate a spiritului de observaţie desluşeşte sunetele care l-au inspirat  de pildă pe Enescu „o parte se aud între cele două dealuri: unul cu spinarea poleită de soarele care pâlpâie la răsărit, şi celălalt ascuns, plin de maci şi margarete. Între coame albite se zbate Trotuşul. Lângă apa lui învolburată, fâşia de asfalt se desfăşoară nepăsătoare. Pe ea apare într-un târziu un indicator cu săgeată: Tescani”

Elisabeta Iosif a sesizat şi legătura inefabilă care există între poeţi şi pictori, oferită de culorile pastelate care-i inspiră deopotrivă, numindu-l pe Bacovia „Pictorul cuvintelor”. Ne conduce cu generozitate  de altfel şi în Casa în care întâlnim „zâmbetul plin de soare” din tablourile lu Theodor Aman ori ”Carul cu boi” din Casa memorială a lui N Grigorescu din Câmpina.

Autoarea nu a ales în mod întâmplător acest titlu: Casa cu ferestre luminate, pentru că în definitiv, ea vorbeşte despre oamenii care se află în aceste case, personaje  care aparţin lumii astrale,  sugerându-ne discret să de îndreptăm gândul spre lumină, spre astral, ne vorbeşte despre simbolismul ferestrei luminate care destramă întunericul din jur,  îngăduind trecerea de la ne-vedere la vederea adevărată cu ajutorul luminii din interiorul fiinţei de unde radiază de fapt gândurile luminoase! Ne sugerează calea,  adică trecerea de la starea omenească la cea supraomenească, trecerea de la pământ la cer, de la starea de immanent la transcendent, la nemurire”, (ca cea a oamenilor de artă), care devin dăinuitori prin opera lor în general, dar pentru noi,  personalităţile evocate de domnia sa reprezintă însăşi memoria neamului care se întinde pe o perioadă de aproape două veacuri, marcată de marea schimbare istorică realizată în întreaga Europă de Revoluţiile din 1848.

Cartea conţine pe lângă o grafică excelentă realizată de Ilie Florin şi câteva citate celebre ale unor autori români – de pildă Lucian Blaga- sau străini ca Umberto Eco -redau citatul:” În faţa unei cărţi nu trebuie să ne întrebăm ce spune ci ceea ce vrea să spună…Adesea, cărţile vorbesc despre alte cărţi…sau e ca şi cum ar vorbi între ele. La lumina gândului acestuia , biblioteca mi s-a părut locul unui îndelungat şi secular murmur…”

Vreţi să ştiţi ce a zis şi ce a făcut Brâncuşi când a terminat de instalat celebra Poartă a sărutului? Citiţi şi veţi afla din carte. Nu se mai găseşte?

Sugerez cu reverenţă autoarei iniţiativa unei grabnice reeditări!

Elena Armenescu